Numărătoarea inversă continuă; la ora scrierii acestui articol mai sunt doar 98 de zile până la debutul AntareSFest ediţia a V-a. Ştim deja când (1-3 oct), unde (Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov), acum avem şi un titlu “Antares Club 40”, pentru că în această toamnă împlinim patru decenii de la prima întâlnire a antaresienilor în oraşul de la poalele Tâmpei. Unii dintre cei care au fost prezenţi atunci sunt membri activi şi astăzi: Anamaria, Rodica, Gigi. Alţii au prins gustul apartenenţei la club pe parcurs, ca de exemplu subsemnatul.
Nu am fost activi permanent, dar atunci când am fost ne-am făcut auziţi, văzuţi şi citiţi. Din acest motiv am considerat că nu e neapărat lipsă de modestie să ne dedicăm o ediţie a festivalului. Promitem că următoarea ediţie dedicată clubului nu va fi decât peste zece ani. 🙂
Vom încerca la acest AntareSFest să vorbim despre SF-ul românesc din ultimele patru decenii, cu bunele şi cu stagnările lui. Şi mai presus de toate, vom încerca să ne bucurăm de revederea fizică şi de ieşirea din zona SF-ului trăit, revenirea la cel scris/citit sau vizionat pe ecrane.
Veştile bune nu se opresc aici; Antares Club Braşov va continua întâlnirile periodice, dar din luna iulie ne vom revedea fizic la o terasă în aer liber. În măsura în care tehnica multimedia, îndemânarea noastră şi buna dispoziţie a lui Dumnezeu/Allah/Buddha/Cthulhu ne va îngădui, vom încerca o ediţie hibrid (online şi prezenţă fizică).
Staţi aproape de noi, urmează vremuri normale. Cât de ciudat sună…