Informaţii despre AntareSFest 2020 (II)

Acum ştim oficial data alegerilor locale, prin urmare putem “bate în cuie” perioada pentru AntareSFest #4: 2-4 octombrie 2020.

După cum bine ştiţi, suntem departe de a ţine sub control pandemia care ne bântuie anul acesta. Mai mult decât atât, Braşovul este un oraş cu risc ridicat de infectare, cu 40-50 de noi cazuri detectate zilnic. Rămânem fideli politicii de a ne asuma cele mai mici riscuri în organizarea festivalului, dar parcă ne dorim mai mult decât sesiuni de zoom meetings.

Prin urmare, am ajuns la o soluţie pe care în conjunctura actuală o considerăm fezabilă. Ne mutăm anul acesta la munte, mai exact în staţiunea Predeal. Vom accepta un număr maxim de 30 participanţi, iar evenimentele se vor desfăşura în aer liber, pe o terasă, cu distanţarea de rigoare. Avem de pe acum rugămintea la viitorii participanţi să rămână “în zonă” de la sosire până la plecare. Vom organiza excursii în împrejurimi dacă vor fi doritori, dar nu vom vizita Braşovul. Cine doreşte să o facă, o poate face după terminarea festivalului.

Locurile se vor ocupa pe principiul “primul venit, primul servit”, unde “venit” înseamnă achitarea avansului pentru pachetul de servicii (cazare + mic dejun).

Bineînţeles vom avea dezinfectanţi la îndemână şi vom proceda la termoscanare.

Nu vom avea tradiționala masa festivă de sâmbătă seara indoor, dar sperăm s-o putem înlocui cu un foc de tabără, evident outdoor.  Pentru vreme ploioasă sperăm să putem apela la ajutorul vânătorilor de munte pentru instalarea unui cort cu pereţii laterali ridicaţi, pentru ventilare.

Încă nu vă pot spune unde anume va avea loc festivalul, am în analiză câteva locaţii, voi discuta cu conducătorii unităţilor respective pentru a alege varianta cea mai bună din toate punctele de vedere, în special din cel al preţurilor.

Avem în vedere şi transmiterea online a evenimentelor.

Vom trece şi peste asta, dragi participanţi. Peste ani şi ani vom păstra doar amintirile plăcute şi vom râde când ne vom aminti de acest ciudat 2020.

Staţi în siguranţă, feriţi-vă cât puteţi şi totul va fi bine.

5 comentarii la „Informaţii despre AntareSFest 2020 (II)

  1. eu zic ca o sa ne treaca covidul pana atunci si ternos-scanarea sa se faca dintr-un termos cu palinca…

Dă-i un răspuns lui Nic Dobre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.