AntareSFest 2018 – Tichetul electronic şi sistemul de vot

Toţi cei care aţi achitat unul sau mai multe tichete de participare veţi primi în următoarele ore prin e-mail un tichet electronic (fişier format pdf) similar cu cel din desenul alăturat. Evident, cu date personale unice. Dacă veţi urma linkul menţionat ( https://antares-club.ro/antaresfest2018/vot ) şi veţi introduce datele din tichetul electronic, veţi avea acces la sistemul de vot al creaţiilor literare preferate de dumneavoastră. La fiecare categorie puteţi acorda 5 puncte celei care v-a plăcut cel mai mult, 3 puncte celei care se află pe locul al doilea al preferinţelor personale şi un punct celei de pe locul trei.

Dacă doriţi să vă schimbaţi votul, o puteţi face oricând prin accesarea sistemului de vot online, până cel târziu în data de 4 octombrie 2018, ora 23.59. La miezul nopţii, centralizăm punctajele şi obţinem listele cu cei zece finalişti la fiecare categorie.

Etapa a doua de votare începe la o oră după deschiderea festivalului, adică vineri, 5 octombrie 2018 la ora 13.00. Veţi folosi acelaşi link, acelaşi username şi aceeaşi parolă, dar veţi avea în liste doar cei zece finalişti. Veţi avea la dispoziţie 30 de ore, adică până sâmbătă 6 octombrie 2018, ora 19.00. Atunci vom “îngheţa” definitiv sistemul de vot. Câştigători vor fi cei care vor acumula cel mai mare număr de puncte în etapa a doua de votare şi vor fi anunţaţi în cadrul celebrului cocktail party de sâmbătă seara.

Răspunsuri trăznite la întrebări închipuite

Q: Nu ai spus nimic de juriu. De ce?

A: Pentru că el nu există. Originalitatea premiilor AntareSFest constă în faptul că luăm în calcul exclusiv preferinţele publicului. În opinia noastră, Măria Sa Cititorul este cel mai avizat să stabilească ce cărţi au plăcut publicului în anul precedent.

 

Q: De ce cereţi bani pentru vot?

A: Asta nu e întrebare închipuită, ne-a fost adresată chiar sub această formă. În primul rând, votul plătit atestă seriozitatea şi  credibilitatea votantului.  Fiecare participant plătitor primeşte o factură, absolut toate veniturile sunt fiscalizate. La sfârşitul anului, ca orice organizaţie non-profit, avem rezultat financiar zero. Şi cum nu avem obiecte de inventar şi nici nu plătim salarii… aţi ghicit. Toţi banii proveniţi din taxe de participare sunt alocaţi acoperirii cheltuielilor festivalului. Inclusiv cele aferente bufetului destinat evenimentelor de sâmbătă seara.

 

Q: Dar nu puteaţi lua aceşti bani de la sponsori?

A: Ne recunoaştem public eşecul în acest demers. Am contactat zeci de potenţiali sponsori, dar niciunul nu a continuat discuţia când a auzit că e vorba de literatură, mai ales SF. Rugăm pe această cale “experţii” să se abţină pe viitor în a da sfaturi. Primim cu braţele deschise orice ofertă concretă de sponsorizare, suntem deschişi la negocieri, dar închişi ermetic la discuţii care încep cu “dacă aş fi în locul vostru…” şi continuă cu generalităţi, platitudini. În acest an, am obţinut o cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Braşov, ceea ce confirmă faptul că suntem credibili, capabili de a ne asuma angajamente financiare cu oricine doreşte acest lucru la modul concret.

 

Q: Nu pot veni la festival. Asta înseamnă că nu pot vota?

A: Ba da, puteţi vota de oriunde. Ştim cu certitudine că vor fi votanţi din Anglia şi Canada. Regretăm absenţa celor care nu vor fi alături de noi, le vom oferi ca metodă de consolare filmarea în mare parte evenimentelor, disponibilă pe Youtube în perioada următoare încheierii festivalului.

 

Q: Ce sumă de bani vor primi câştigătorii?

A: Se vor acorda trofee simbolice, nu sume de bani. Din punctul nostru de vedere, greutatea premiilor constă în voturile din spatele lor. Nu e puţin lucru să ştii că ai fost preferatul publicului cititor, că zeci de persoane ţi-au încredinţat votul lor.

 

Dacă nu aţi achiziţionat încă tichetul de participare, o puteţi face accesând acest link: https://antares-club.ro/produs/tichet-electronic-antaresfest-2018/

Vom reveni în 2-3 zile cu programul manifestărilor, într-o formă pe care o dorim foarte apropiată de cea finală.

Pentru orice informaţii, neclarităţi, sugestii sau observaţii, vă rog să mă contactaţi completând formularul de mai jos.

Nic Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.