Publicat în data de: 1-12-2017

Centenarul în 100 de povestiri SFF

 

100 de autori, lansare simultană în serie de

patru volume, la AntareSFest 2018!

   2018  va fi un an extrem de important. Din diverse motive, dar mai ales datorită centenarului Marii Uniri. Ne propunem să marcăm acest moment printr-o realizare editorială de excepţie, un adevărat maraton al creatorilor autohtoni de SF şi fantasy.

Dacă la Alba Iulia s-au întâlnit, în urmă cu o sută de ani, delegaţi din toate păturile sociale, în 2018 ne propunem să reunim la AntareSFest Braşov o sută de autori autohtoni de SF & fantasy.

Avem încrederea că vor fi prezenţi scriitori consacraţi, graficieni care şi-au demonstrat talentul prin opere grafice binecunoscute publicului. Dar ne bazăm şi pe contribuţia scriitorilor din noul val, care au debutat recent şi au un potenţial creator uriaş. Însă ne punem cele mai mari speranţe în atragerea celor care încă nu au debutat în volume  tipărite, tineri cu potenţial care au nevoie de sprijinul şi încurajările noastre.

3… 2… 1… start! Începeţi să scrieţi, să aşterneţi pe hârtie povestirile voastre. Puteţi aborda orice gen SFF vă este la îndemână, cu excepţia celui apocaliptic/postapocaliptic, pe care nu-l considerăm adecvat la un eveniment aniversar. Nu contează momentul în timp în care se desfăşoară acţiunea, poate fi în trecut, prezent alternativ, sau departe în viitor.

 

Condiţii:

  • cel puţin unul dintre personaje să fie român, sau acţiunea să se petreacă pe teritoriul României (să reiasă clar din text acest lucru);
  • povestirile să aibă o lungime cuprinsă între 1.000 şi 4.000 de cuvinte.
  • pentru lucrări grafice avem rugămintea să ne contactaţi prin email la adresa: 100@antares-club.ro .

Încercăm să facem un lucru deosebit, de o anvergură aparte. Din punct de vedere al calităţii literare, vom încerca să ţintim cât mai sus. Vom excela, cu ajutorul vostru, prin dimensiunea colectivă a antologiei. Avem convingerea că peste vreo 10 ani vor apărea noi scriitori români care vor fi cunoscuţi în ţară, dar şi în străinătate. Atunci vom putea spune, cu justificată mândrie: „a debutat în antologia <Centenarul în 100 de povestiri>”.

Îndrăznim să visăm și îndrăznim să acționăm!

Așadar:

Clubul Antares Brașov lansează

provocarea anului 2018:

Către: scriitori consacrați, debutanți și aspiranți, artiști plastici, artiști audio-vizuali, eseiști și critici literari, bloggeri, redactori, editori, antologatori.

Instrumente necesare: curaj, inspirație, creativitate, muncă, imaginație, bunăvoință, entuziasm, participare, conlucrare, prietenie.

Aşteptăm lucrările voastre la adresa de e-mail: 100@antares-club.ro .

 

Centenarul în 100 de povestiri SFF

Lansare la AntareSFest 2018

Publicat în data de: 28-11-2017

Comunicat Antares noiembrie 2017

Ultimul week-end al lunii noimebrie a trecut în zbor, încărcat cu două  evenimente majore în care clubul Antares a fost implicat în mod direct. Pe parcursul celor trei zile, cuprinse între 24-26 noiembrie 2017, am fost la:

1. Târgul național de carte Gaudeamus 2017, unde au avut loc o serie de lansări de carte ai membrilor clubul, atât din Brașov cât și din țară:

  • Nic Dobre, Un polițist în spațiu, editura Tritonic
  • Rodica Bretin, Oameni și zei, editura Tritonic
  • Dănuț Ungureanu, Luna în orașul blestemat, editura Tritonic
  • Marian Truță, Început de anotimp ploios la Ezary, editura Tritonic
  • Liviu Surugiu, Pulsar, editura Tracus Arte
  • Doina Roman, Prea mulți zei pentru un deșert, editura Paralela 45
  • Leonard Oprea, Theofil Magus, Moarte și viață, editura Eikon

Au fost mulți participanți și cumpărători, lansările s-au derulat pe bandă rulantă, abia aveai câteva minute de respiro că și trebuia să alergi de la o editură la alta, să-i prinzi pe toți. Adică, să prinzi autografele și dedicațiile, să ai cu te ce mândri până la următoarele lansări.

2. SCIEFEST 2017. Festival de știință și inginerii creative, organizat de biblioteca județeană George Barițiu Brașov, la Coresi Shopping Resort și la secția pentru Copii și Tineret a bibliotecii.

Clubul Antares a participat cu stand expozițional de carte, expunând volumele scriitorilor brașoveni de science-fiction și fantasy alături de cele ale membrilor din alte orașe. Astfel, au fost prezenți pe stand: Sergiu Someșan, Voicu Bugariu, Nic Dobre, Alex Lamba, Rodica Bretin, Alexandra Gold, Anamaria Borlan, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Doina Roman, Liviu Surugiu, Marian Coman, Mircea Băduț, Cezar Pârlog.

Sâmbătă și duminică, Alexandra Gold, grafician, a susținut ateliere de creaţie care s-au bucurat de un mare succes și apreciere – atât din partea  copiiilor participanți cât și din partea părinților acestora. Temele abordate au fost: confecționarea de roboței din hârtie și „Planeta mea”, desenată și colorată. Mulțumesc colegilor care și-au arătat interesul față de eveniment și au fost prezenți la Coresi Resort, de strajă la standul cu cărți: Antonela Lungu, Voicu Bugariu, Nic Dobre și Marius Voinescu.

Duminică după masă ne-am mutat la biblioteca județeană, pentru o prezentare specifică clubului nostru. Gheorghe Tănase, realizator de materiale video, s-a aflat la pupitrul tehnic, demonstrându-și, încă o dată, profesionalismul în alcătuirea filmelor documentare.

Publicat în data de: 15-11-2017

SCIEFEST 2017 – FESTIVAL DE ŞTIINŢĂ ŞI INDUSTRII CREATIVE

 

 

 

În perioada 24-26 noiembrie 2017, Clubul Antares Brașov participă la SCIEFEST organizat de Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, la Coresi Resort Shopping, după cum urmează:

 

VINERI, 24.11.2017 – Coresi Resort Shopping, Piața cu scena

13:00 – 20:00              STAND EXPOZIȚIONAL DE CARTE SFF – SCRIITORII CLUBULUI ANTARES

Expun membrii clubului Antares, scriitori de science-fiction și fantasy din Brașov și țară

 

SÂMBĂTĂ, 25.11.2017 – Coresi Resort Shopping, Piaţa cu scena

10:00 – 20:00              STAND EXPOZIȚIONAL DE CARTE SFF – SCRIITORII CLUBULUI ANTARES

Expun membrii clubului Antares, scriitori de science-fiction și fantasy din Brașov și țară

 

16:00 – 18:00 = Atelier de confecţionat și colorat figurine din hârtie – îndemănare și pasiune

Coordonează: Alexandra Gold, grafician

 

DUMINICĂ, 26.11.2017 – Coresi Resort Shopping, Piaţa cu scena

12:00 – 17:00              STAND EXPOZIȚIONAL DE CARTE SFF – SCRIITORII CLUBULUI ANTARES

Expun membrii clubului Antares, scriitori de science-fiction și fantasy din Brașov și țară

 

12:00 – 14:00 = Atelier de desenat și colorat PLANETA MEA – imaginație și creativitate

Coordonează: Alexandra Gold, grafician

 

DUMINICĂ, 26.11.2017 – Biblioteca Judeţeană Braşov, Filiala nr. 6, strada Iuliu Maniu nr. 6

 

18:00 – 19:00              CLUBUL SCIENCE-FICTION & FANTASY ANTARES BRAȘOV vă invită la:

Proiecții filme de prezentare. Realizator audio-video Tănase Gheorghe

Prezintă Anamaria Borlan

Cu participarea membrilor clubului Antares

Publicat în data de: 12-09-2017

COMUNICAT DE PRESĂ

Clubul Antares, organizator al AntareSFest 2017 Brașov, ediția I, eveniment care a avut loc în perioada 8-10 septembrie, desfășurat la hotel Capitol, mulțumește gazdelor și tuturor participanților la festivalul brașovean.

Pe parcursul celor trei zile au avut loc o serie de activități dedicate artei și literaturii science-fiction & fantasy româneşti, decernarea premiilor la concursul literar, parada de costume, lansări de carte, conferințe, dezbateri literare și mese rotunde.

Domnul Alexandru Mironov a conferențiat pe tema ”Știință și imaginație”.

În secțiunea de arte vizuale, a avut loc vernisarea expoziției de bandă desenată și grafică, despre care a prezentat artistul grafic și ilustratorul Adrian Barbu. La expoziție au participat artista grafică Alexandra Gold, cu bandă desenată și a lansat, în premieră, albumul grafic ”Ora 12”. Ceilalți expozanți au fost Alexandru Ion Bratu și Mihai Alexandru Bălăiță, cu banda desenată ”Star Log nr.1”, iar Horia Gabriel Florea a expus lucrări de grafică sub titlul ”Pace în Univers”.

Artistul grafic Adrian Barbu a coordonat un atelier de arte vizuale pentru copii și tineret, pe tot parcursul celor trei zile de festival, iar Alexandra Gold a susținut demonstrații de live drawing pe tableta grafică.

Dezbaterile literare s-au axat pe subiecte precum: ”Literatura românească, un produs bun de export” moderat de scriitorul și editorul Michael Haulica, ”Cu ochii prin reviste”, prezentat de Teodora Elena Matei i Lucian-Dragoș Bogdan, ”Programa școlară – stimulent sau impediment al lecturii?” moderat de Nic Dobre, cu participarea extraordinară a doamnei profesoare Cristina Tunegaru și al elevului Cristian Lungu, ”Literatura românească, un produs bun pentru export?” moderator Michael Haulica, ”Edituri versus cititori”, moderator scriitorul și editorul Bogdan Hrib.

Prezentări deosebite au fost susținute prin mese rotunde precum: ”Blogosfera SF&F în acțiune”, moderator Georgiana Vlădulescu și Ileana Andreea Drop, ”Fan-fiction în premieră în România”, ”Ciberspațiul: realitate și ficțiune”, moderatori Teodora Elena Matei, Daniel Timariu și Lucian-Dragoș Bogdan, ”Fenomene oculte reale care au inspirat literatura fantasy și horror”, în prezentarea Andreei Sterea, Rodica Bretin și Cătălina Fometici, ”Atelier de confecționat povești fantastice”, realizat de Andreea Sterea și Dan Rădoi, ”De la ”Așteptând în Ghermana” la ”Noaptea în ora fără părinți”, evoluția unei viziuni personale” de Dănuț Ungureanu, ”Dracula și fenomenul OZN în România” prezentat de Tănase Gheorghe, ”Cititorii bibliotecii și literatura science-ficiton, statistici și realitate” în prezentarea doamnei Ruxandra Nazare de la Biblioteca județeană George Barițiu din Brașov.

Editurile participante la AntareSFest au prezentat și organizat lansări de carte scriitorilor consacrați și debutanți. Editura Nemira – colecția Nautilus, reprezentată prin Librăriile Humanitas Brașov, au prezentat în avanpremieră noul roman ”Omnium” al autorului Florin Stanciu. Editura Curx Publishing a lansat ”Ecouri din Tenebre” de Rodica Bretin, Editura Pavcon a prezentat volume semnate de scriitorii Aurel Cărășel și Mircea Liviu Goga și au avut loc două lansări: Florin Purluca, cu volumul de povestiri ”1944 Ein Freak” și Anamaria Borlan, cu ”Dragon”. Editura Tritonic a lansat: ”Fecioara de fier”, ediția a II-a de Rodica Bretin, ”Cine doarme și visează” de Cezarina Anghilac, ”Tenebre. Cazul Laura” de Daniel Timariu, ”Autor de unul singur. Rețete de scriere creativă”, de Dănuț Ungureanu, ”Vremea renunțării”, ediția a II-a de Marian Truță, ”Frontiera 1 și 2” de Lucian-Dragoș Bogdan, ”Povestiri SF” de Teodora Elena Matei, ”Câinii divalolului” de Cătălina Fometici, ”Câmpiile albastre de sub orizont” de Călin Sămărghițan.

Seria de lansări a urmat cu prezentarea primului număr al revistei ”ZIN”, realizat de redactorul-șef Lucian Oancea. Și nu în ultimul rând, a avut loc o scurtă prezentare a ”Colecției de povestiri science-fiction și fantasy pentru nevăzători”, proiectul clubului Antares, colecție tipărită în variantă normală și în alfabetul Braille.

Au fost prezentate filme documentare, realizate de Tănase Gheorghe: ”Antares Timeline”, ”Book trailers pe bandă rulantă – autorii români își prezintă cărțile în scurte materiale video” și o proiecție de scurt-metraj SF românesc: ”Ultimul vis pentru lună”, o producție Nova Polaris Sibiu.

Parada costumelor cosplay a avut loc în seara de 9 septembrie, sâmbătă, participanții costumați în diferite personaje au defilat pe strada Republicii până în Piața Sfatului și retur, spre deliciul privitorilor.
A urmat un cocktail party, în timpul căruia au fost anunțate premiile și s-au conferit diplome.

Premiul AntareSFest 2017, votat de participanții la festival, pentru roman SFFH: Dănuț Unugreanu, ”Noaptea în oraș fără părinți”
Premiul AntareSFest 2017 votat de participanții la festival, pentru debut în volum: Alexandru Lamba, ”Sub steaua infraroșie”
Premiul AntareSFest 2017 votat de participanții la festival, pentru povestire: Cezarina Anghilac, ”Doar vântul”.

Trofeul clubului Antares pentru aportul deosebit la promovarea literarurii science-fiction și fantasy în spațiul românesc: Blogosfera SF&F.
Trofeul clubului Antares pentru cel mai devotat fan de science-ficiton și fantasy: Haralambie Bebe Ionescu

Diplome atribuite:
Pentru contribuția excepțională la AntreaSFest 2017:
Adrian Barbu, artist grafician și ilustrator
Alexandra Gold Cotumbeanu, artist grafic și ilustrator
Nic Dobre, director de programe
Tănase Gheorghe, producător și realizator de materiale audio-video
Călin Giurgiu, venit special pentru AntareSFest din Canada

Pentru participare la atelierul de arte vizuale coordonat de graficianul Adrian Barbu:
Petru Barbu
Elisa Foca
Daniel Dobre

Pentru cele mai reușite costume cosplay:
Mihaela Muraru-Mândrea
Tania Purluca
Petru Barbu
Cătălina Fometici
Marius Voinescu

Prima ediţie a festivalului AntareSFest 2017 Brașov a fost organizată de Asociația Antares Science-Fiction & Fantasy Club, singurul club de acest gen din Brașov, care sărbătorește în această toamnă 36 de ani de la înființare.

Consiliul Director al Asociației Antares Science-Fiction & Fantasy Club Brașov

Publicat în data de: 8-09-2017

Noutăţi AntareSFest 2017 (ep. 1)

Oricât de mult ne-am strădui să avem un program fixat până la cele mai mici amănunte, tot mai apar ici-colo lucruri neprevăzute. Din fericire sunt surprize plăcute, „vinovate” fiind editurile participante, care lucrează zi şi noapte la noile volume, pentru a le aduce cât mai repede în faţa cititorilor.

Sindromul Charlotte – Teodora Matei şi Lucian Dragoş Bogdan (Tritonic)

 După „Omul-fluture” a fost „Maya”, iar acum va fi „Sindromul Charlotte”, volumul care va închide trilogia scrisă de cei doi autori.

Lucas și Kwanza caută să afle motivul pentru care s-a produs simbioza dintre ei și, în același timp, vor să testeze cât de departe îi pot duce talentele lor combinate.

După ce a găsit calea de intrare în Rețea, Antonia caută modul în care o poate distruge cu ajutorul enoriașilor Bisericii Noului Început.

Oliver este consumat de relația cu Dana, care îl aduce pe culmile extazului, dar amenință și să-l compromită pentru totdeauna.

Pus în fața unei situații neașteptate, Christian este pe cale să descopere secrete nebănuite.

Sandra pare să se stingă, cu visele distruse, dar Alex află că în aparențele pot fi înșelătoare.

Cine va ieși viu din jocul Rețelei? Mai precis, se poate ieși din acest joc?

Lansarea va avea loc în cadrul festivalului AntareSFest 2017, duminică 10 septembrie, de la ora 10.30 în incinta Hotelului Capitol din Braşov. Vă aşteptăm!

 

Furia Fiarelor – Florin Purluca – Primul volum din colecţia „România sub asediu” (Pavcon)

Atunci când sfârşitul va fi aproape, când speranţa omenirii va pâlpâi asemeni flăcării unei lumânări în bătaia vântului, oraşele României urmează a fi nimicite, unul câte unul. Cum? Când? De către cine?

Vom afla din volumele colecţiei RSA – România sub asediu, care va fi publicată de către editura Pavcon. Autori români contemporani (daaaa!!!) vor publica viziunile lor apocaliptice despre modul în care oraşele în care locuiesc, sau pe care le cunosc foarte bine, vor fi distruse la un moment dat. Apocalipsă, „alt+control+delete”, spuneţi-i cum vreţi. Dar să veniţi neapărat la lansarea primului volum din colecţie, aparţinând talentatului autor focşenean, Florin Purlucă. Cel care, de altfel, a avut ideea colecţiei. Şi când o idee bună se întâlneşte cu editorul potrivit, nu pot ieşi decât lucruri bune, precum cartea de faţă. Mulţumim domnului Constantin Pavel pentru extraordinara colecţie de cărţi SF scrisă de autori români, clasici şi contemporani!

Lansarea va avea loc în cadrul festivalului AntareSFest 2017, sâmbătă 9 septembrie, de la ora 11.00 în incinta Hotelului Capitol din Braşov. Vă aşteptăm!

Publicat în data de: 7-09-2017

Votul pentru premiile AntareSFest

Nu uitaţi să votaţi! Mai puteţi face acest lucru până vineri, 8 septembrie 2017 la ora 12.00. Toţi cei care aţi achitat taxa de participare, aţi primit pe mail instrucţiunile necesare.

După anunţarea celor cinci finalişti la fiecare categorie (8 septembrie ora 17.00, în cadrul festivităţii de deschidere) se vor redeschide „liniile de vot” pentru alegerea câştigătorilor.  Se va putea vota până sâmbătă, 9 septembrie, la ora 14.00).

Publicat în data de: 5-09-2017

Pregătiri pentru AntareSFest 2017 (ep.5)

Aţi auzit de Cristina Tunegaru? Profesoara de limba şi literatura română care a avut curajul să publice, în luna martie a anului curent, un autodenunţ:

Declar că nu respect, în mod premeditat, programa școlară de limba română, asemenea unui element dușmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, „Amintirile” lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici; nu dictez comentarii, nu arunc în brațe interpretări și nu le cer să învețe pe dinafară teorie literară despre genuri și specii. Declar de asemenea că, în schimb, citesc cu elevii mei poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca „Micul Prinț” sau „Cartea junglei”, fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare, exersăm lectura activă, ne exprimăm opiniile, le motivăm, învățăm să fim sinceri, asertivi.

Au urmat multe comentarii, pro şi contra. Le găsiţi în presă, nu are rost să ne oprim acum asupra lor. Ce contează cu adevărat este faptul că un pedagog a avut curajul să încerce altceva. Alte metode de a apropia copiii de literatură.

Nu ştiu dacă metodele neconvenţionale de predare ar putea fi eficiente. Dar un lucru este cert: ceva trebuie schimbat! În momentul de faţă, 42% din absolvenţii de gimnaziu suferă de analfabetism funcţional.

Ce e de făcut?

Vom discuta pe acest subiect la AntareSFest, în cadrul dezbaterii „Programa şcolară – impediment sau stimulent al lecturii?”, sâmbătă 9 septembrie, de la ora 12.45, împreună cu invitata noastră, doamna profesoară Cristina Tunegaru.

Publicat în data de: 16-08-2017

Pregătiri pentru AntareSFest 2017 (ep.4)

Programul acţiunilor care se vor desfăşura în cadrul AntareSFest 2017 este disponibil, într-o formă perfectibilă, aici: http://antares-club.ro/antaresfest2017/program.php. Pot apărea mici ajustări în zilele următoare; vom ajunge la o formă definitivă a programului undeva între 25 şi 30 august.

În altă ordine de idei, vă mulţumesc din suflet, în numele organizatorilor, tuturor celor care aţi achitat deja taxa de participare (taxa de stand, în cazul editurilor). Luaţi de valul pregătirilor, abia acum am observat ce gest minunat aţi făcut, plătind un cec în alb – fără să ştiţi încă ce pregătim, ce avem în program. Sunteţi extraordinari, ne mândrim cu voi. Succesul uşor de anticipat al AntareSFest vi se datorează, într-o măsură deloc neglijabilă.

Cei care nu aţi achitat încă taxa de participare, nu vă îngrijoraţi. Vom păstra valoarea neschimbată, 35 lei. Aşa e corect, din moment ce abia acum aflaţi detaliile manifestării.

În încheiere, vă aduc la cunoştinţă faptul că nu va mai exista taxă de participare la cocktail party. Evenimentul va fi gratuit pentru toţi aceia care vor fi achitat în prealabil taxa de participare la festival.

Nu ştiu voi cum sunteţi, dar eu nu mai am deloc răbdare. Abia (vă) aştept la AntareSFest 2017 !

 

Publicat în data de: 7-08-2017

Pregătiri pentru AntareSFest 2017 (ep.3)

Mai este o lună până la AntareSFest. Mai sunt încă mulţi cei care şi-au manifestat interesul, dar nu au achiziţionat tichetul electronic de participare.

NU UITAŢI! Tichetul costă doar 35 lei, până la 15 august. După această dată, reducerea expiră iar preţul va fi 45 lei.

Acum puteţi achiziţiona tichetul direct, fără înscrierea ca utilizator, direct de aici: CUMPĂRĂ TICHET.

Câteva menţiuni referitoare la acest subiect:

  • Nu vor putea vota premiile decât aceia care au cumpărat tichet.
  • Dacă din motive obiective nu puteţi participa, dar doriţi să votaţi o povestire şi/sau un roman preferat, o puteţi face cumpărând tichetul.
  • Ca în orice sistem de vot, valoarea rezultatului este dată de numărul celor care îşi manifestă alegerea. Ştiţi foarte bine câte comentarii au fost stârnite de anumite jurizări. Vreţi să aflăm, cu acurateţe cât mai mare, care sunt cele mai bune creaţii literare SFFH ale anului precedent? Implicaţi-vă!
  • Nu uitaţi beneficiile participării la festival: întâlnire cu prieteni vechi şi noi, cu scriitori, editori  sau simpli fani. Petrecerea unor momente deosebit de agreabile la cocktail party-ul de sâmbătă seara. Oameni buni, e vorba de Braşov; nu uitaţi turul cu ghid de duminică dimineaţa, prin centrul istoric! Şi nici de festivalul berii, care se va desfăşura în aceeaşi perioadă…
  • Nu vă gândiţi la bani cheltuiţi, mai degrabă la o investiţie pentru viitor: putem construi împreună un eveniment mai bun de la un an la altul. La fel de bine, neimplicarea fanilor SFFH poate face ca acest eveniment să rămână la o singură ediţie. Nu ar fi păcat?

Nu mai sta pe gânduri. Hai la AntareSFest! Ştii ce ai de făcut… CUMPĂRĂ TICHET.

 

Pentru cei care nu aţi rezolvat cazarea, avem o variantă alternativă: hotel Decebal, două stele, fără mic dejun.

Camera dublă: 100 lei/noapte.

Distanţa faţă de locaţia AntareSFest: 3 kilometri. Staţie de transport public în apropiere.

Pentru rezervări, vă rog să contactaţi direct reprezentanţii hotelului.

 

Rămâne cum am stabilit. Vă garantez că peste câţiva ani, sefiştii români se vor împărţi în două mari categorii: cei care păstrează ca amintire brăţara de participare la prima ediţie AntareSFest şi cei care regretă că nu au făcut acest lucru.

 

Nic Dobre

nic.dobre@antares-club.ro